Accesul aparținătorilor în Spitalul Județean, interzis până în 31 martie

Accesul aparținătorilor în Spitalul Județean, interzis până în 31 martie
Accesul aparținătorilor în Spitalul Județean va fi interzis până în 31 martie.
Accesul aparținătorilor în Spitalul Județean va fi interzis până în 31 martie.
La intrările în toate secțiile spitalului vor fi afișate informări în acest sens.
De asemenea, se sistează, până în data de 31 martie, stagiile în spitale pentru studenții universităților de medicină și farmacie, ale elevilor școlilor postliceale, cu excepția situațiilor de voluntariat.
"Aceste măsuri vin în sprijinul pacienților în vederea evitării expunerii acestora la riscuri suplimentare. În acest sens, facem apel la populația județului să dea dovadă de înțelegere și să ne sprijine în vederea aplicării măsurii temporare de sistare a vizitelor. Reamintim cetățenilor că, pentru o informare corectă, aceștia au la dispoziție canalele oficiale ale Ministerului Sănătății, Ministerului de Externe, Ministerului Afacerilor Interne și Departamentului pentru Situații de Urgență", spune Decebal Todăriță, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.
Recomandări și informații despre coronavirus se găsesc la linia TELVERDE (0 800 800 358).
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News














