Accidentul de pe Alba Iulia, provocat de un tânăr fără permis și cu o mașină furată

64961718_1139723896213626_5667365563622490112_n
Accidentul produs sâmbătă, 22 iunie, în jurul orei 22:00, de pe șoseaua Alba Iulia, a fost provocat de un tânăr de 21 de ani, fără permis, care a furat cheile și mașina unui amic, din parcarea unui local. Acesta a fugit de la locul accidentului. Totul s-a încheiat cu dosar penal pentru „șoferul” fără permis, cu amendă de 1.000 pentru proprietarul mașinii, pentru că nu avea poliță RCA și cu amezi de câte 3.000 de lei date unui număr de 5 persoane care au venit la fața locului accidentului, au adresat injurii polițiștilor și au ulburat ordinea și liniștea publică.
Potrivit polițiștilor, tânărul conducea dinspre strada Andrei Șaguna spre Șoseaua Alba Iulia. Având viteză, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu un stâlp, iar în urma impactului s-a răsturnat pe carosabil. Imediat după producerea evenimentului, soldat cu pagube materiale, șoferul și pasagerul au fugit, abandonând autoturismul.„În urma cercetărilor efectuate de către polițiștii Biroului Rutier Sibiu, persoana care s-a aflat la volan a fost identificată. Este vorba despre un sibian în vârstă de 21 de ani, care nu deține permis de conducere. De asemenea, din investigații a rezultat și faptul că sibianul ar fi furat autoturismul în cauză cu puțin timp înainte de producerea evenimentului, dintr-o parcare din apropiere, tânărul sustrăgând cheile mașinii de la un amic, din incinta unui local”, spun polițiștii.Față de sibian s-au declanșat din oficiu cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis și furt în scop de folosință.Mai mult, proprietarul autoturismului a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei deoarece mașina nu deține poliță valabilă RCA.„În timpul desfășurării cercetărilor în vederea stabilirii circumstanțelor în care s-a produs evenimentului, la fața locului s-au adunat mai multe persoane care au avut un comportament recalcitrant față de polițiști. Astfel, cinci persoane au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare de 3.000 de lei fiecare, pentru că au adresat injurii polițiștilor și au tulburat ordinea și liniștea publică”, mai spun polițiștii.Cercetările continuă la nivelul Biroului Rutier Sibiu.
Citește și:
- 07:40 - LOTO - Extragere Specială 22 februarie 2026.Peste 10 milioane de euro în joc la Joker
- 07:36 - Iarna a blocat România. Drumuri închise, zeci de camioane în așteptare și haos pe aeroporturi
- 07:21 - România rămâne sub asediul iernii. Ce drumuri sunt blocate și ce porturi rămân închise
- 07:17 - După ce viscolul a făcut prăpăd în țară, meteorologii spun că ne așteptăm la o perioadă de ploi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News




_4f88515c25_a3b9209761.webp)






