Amenzi în valoare de 58.000 lei date de polițiștii rutieri în două zile
10 sept. 2018, 15:48
Actualizat: 10 sept. 2018, 15:48

amenzi
Articol scris de Scris de Realitatea de Sibiu
În perioada 7 – 9 septembrie, polițiștii sibieni au constatat 15 infracțiuni la regimul rutier, au fost reținute 25 de permise de conducere și s-au aplicat 292 de sancțiuni contravenționale în valoare de 58.000 de lei, anunță aceștia.
Cea mai mare alcoolemie constatată la un șofer oprit de polițiști în trafic a fost găsită la un tânăr de 33 de ani, din localitatea Roandola, care conducea un autoturism deși nu deținea permis de conducere. Concentrația de alcool era de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta conducea pe Strada Principală din mălâncrav.
Pe numele său s-a întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.
O alcolemie mare a avut-o și un șofer care conducea un tir pe șoseaua Sibiului din Mediaș. Acesta a fost oprit î trafic, în 8 septembrei, la ora 1:00. Bărbatul de 46 de ani era din județul Giurgiu și avea o alcoolemie de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Nici femeile nu se opresc în a se urca la volan după ce consumă alcool. O tânără de 26 de ani din satul Motiș a fost oprită în trafic, în Mediaș. Avea o alcoolemie de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Un tânăr de 18 ani fără permis și cu o alcoolemie de de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat a produs un accident în localitatea Săliște, intrând într-un autorurism parcat. Din fericire au rezultat doar pagube materiale. În acest caz, cu dosar penal s-a ales și proprietarul autoturismului, un bărbat de 46 de ani, din Săliște.
În noaptea zilei de duminică spre luni, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus în Șeica Mare de un tânăr de 23 de ani care nu avea permis. Mai mult, autoturismul era neînmatriculat, iar plăcuțele cu număr aplicate pe mașină ersu false.
În taote aceste cazuri au fost întocmite dosare penale.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










