Astrid Fodor, primarul ales al Sibiului: "Efectele stării de incompatibilitate s-au terminat. Am convingerea că instanțele vor valida mandatul"

Astrid Fodor, primarul ales al Sibiului: "Efectele stării de incompatibilitate s-au terminat. Am convingerea că instanțele vor valida mandatul"
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că Astrid Fodor s-a aflat în starea de incompatibilitate în perioada septembrie 2012 - iulie 2014
Primarul reales al municipiului Sibiu, Astrid Fodor, susține că efectele stării de incompatibilitate în care s-a aflat au încetat, astfel încât este convinsă că instanțele de judecată îi vor valida mandatul.
Astrid Fodor se află pe o listă a Agenției Naționale de Integritate cu persoanele care au interdicția de a mai ocupa o funcție publică pe o durată de trei ani.
În mai 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că Astrid Fodor s-a aflat în starea de incompatibilitate, în perioada septembrie 2012 - iulie 2014, pe vremea când era viceprimar al municipiului Sibiu.
Astrid Fodor declară însă că are o decizie definitivă a Tribunalului Sibiu, care constată că efectele stării de incompatibilitate au încetat în anul 2016, astfel încât ea poate fi validată în funcția de primar.
"Referitor la unele informații vehiculate în presă în legătură cu o posibilă invalidare a mandatului meu de primar ales în urma scrutinului din 27 septembrie 2020 din cauza existenței unei incompatibilități ce viza mandatul meu de viceprimar din perioada 2012 - 2016, precizez că această problemă, a duratei efectelor constatării unei stări de incompatibilitate, a fost supusă unei dezlegări juridice, prin pronunțarea sentinței civile nr. 570/CA/2019 a Tribunalului Sibiu, sentință definitivă, ce intră sub efectul puterii lucrului judecat. Tribunalul Sibiu, luând în considerare prevederile Legii nr. 59/2019 care modifică Legea 161/2003, în cuprinsul căreia se reglementează regimul incompatibilităților și faptul că raportul ANI stabilește că starea de incompatibilitate a avut loc în perioada 27.09.2012 - 3.07.2014, perioadă în care am fost membru în Consiliul de Administrație al unei școli, constată că efectele stării de incompatibilitate s-au terminat încă de la data încetării de drept a mandatului de viceprimar, încetare care s-a produs în anul 2016", a precizat primarul reales al municipiului Sibiu, Astrid Fodor.
De asemenea, ea susține că ordinul de încetare a mandatului de primar, semnat de prefectul de Sibiu în anul 2019, a fost suspendat de către Tribunalul Sibiu.
"Prin urmare, Tribunalul Sibiu a decis definitiv că măsurile dispuse de prefectul județului Sibiu privind încetarea mandatului meu de primar în august 2019 sunt nelegale, ca urmare a incidenței dispozițiilor Legii 59/2019. Aceste considerente ale organelor judiciare trebuie să producă efecte și în procedura validării noului mandat, atât timp cât nu au survenit modificări legislative. Am convingerea că instanțele de judecată, în derularea procedurii de validare a mandatului meu conferit de voința cetățenilor din Municipiul Sibiu, vor face aplicarea principiului securității raporturilor juridice și efectelor puterii lucrului judecat, principii ocrotite de jurisprudența CEDO", a subliniat primarul reales al Sibiului.
Astrid Fodor a candidat, pe 27 septembrie, pentru funcția de primar al municipiului Sibiu, din partea Forumului Democrat al Germanilor din România, câștigând alegerile cu un procent de 43,05%, fiind urmată de candidatul liberal, Adrian Bibu, care a obținut 31,13% din voturi, potrivit rezultatelor finale ale Biroului Electoral Județean.
Agenția Națională de Integritate anunța, luni, că a comunicat către entitățile care validează mandatele aleșilor locali date și informații referitoare la candidații la alegerile locale care se află sub interdicția de 3 ani de a ocupa o funcție eligibilă, în conformitate cu art. 25 din Legea nr. 176/2010.
Pe această listă se află și primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor.
Potrivit ANI, Astrid Fodor s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 27 septembrie 2012 - 3 iulie 2014, întrucât a deținut simultan funcția de viceprimar al municipiului Sibiu și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Colegiului Național "Samuel von Brukenthal" Sibiu.
De asemenea, spunea ANI, Astrid Fodor s-a aflat în stare de incompatibilitate și ca urmare a deținerii calității de membru în Consiliul de Administrație al Grădiniței de copii cu program prelungit nr. 37 Sibiu, în perioada 27 septembrie 2012 - 3 iulie 2014, încălcând astfel dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.
Conform dispozițiilor legale, validarea mandatelor se face, după caz, de către judecătoria în a cărei rază teritorială se află circumscripția electorală pentru care au avut loc alegeri sau de către tribunalul în a cărui circumscripție se află unitatea administrativ-teritorială respectivă.
Astfel, art. 25, alin. (2) din Legea nr. 176/2010 stipulează faptul că "Persoana eliberată sau destituită din funcție potrivit prevederilor alin. (1) sau față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepția celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcție sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicția de 3 ani operează, potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești de confirmare a existenței unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate".
În ceea ce privește articolul de lege menționat, prin Decizia nr. 418/2014, Curtea Constituțională a României a constatat că prevederile art. 25 alin. (2), teza a doua, sunt constituționale în măsura în care sintagma "aceeași funcție" se referă la toate funcțiile eligibile prevăzute de art. 1 din aceeași lege.
AGERPRES
Sursa: Realitatea de Sibiu
Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News


























