Actualitate· 2 min citire

Bucureștean cercetat penal după ce a încercat să cumpere telefoane la prețuri mici

2013_12_09_mrconservative_52a62d49f045e_33109600

2013_12_09_mrconservative_52a62d49f045e_33109600

Scris de Andra Marinescu Publicat: 3 oct. 2019, 21:54

Un bucureștean de 38 de ani este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la înșelăciune și folosire de instrumente false.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.P.J. Sibiu au desfășurat o acțiune de prindere în flagrant a unui bărbat bănuit de săvârșirea infracțiunilor de tentativă la înșelăciune și folosire de instrumente false. "În fapt, bărbatul este bănuit că, în cursul acestui an, sub falsul pretext că reprezintă o societate comercială cu profil de curățenie industrială și folosind ștampile și documente false, a indus în eroare alte societăți cu privire la încheierea unor contracte de prestări servicii cu intenția de a obține telefoane mobile la un preț scăzut. Presupusa activitate infracțională a bărbatului, în vârstă de 38 de ani, domiciliat în municipiul București, a fost întreruptă de către polițiștii sibieni care l-au surprins pe bărbat în timp ce ridica de la curier mai multe colete folosindu-se de documente de identitate false", explică Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu. Față de bărbat s-a dispus reținerea 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentată unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările continuă la nivelul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, în vederea documentării întregii activități infracționale a persoanei în cauză.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate