Cod galben de ploi torențiale și vijelii în vestul țării

Cod galben de ploi torențiale și vijelii în vestul țării
Potrivit meteorologilor, de astăzi de la ora 16:00 până mâine la ora 10:00, în Banat, Crişana, precum şi în sud-vestul Olteniei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată
Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă până mâine dimineață în şase judeţe din vestul ţării. Sunt vizate județele Bihor, Arad, Timişoara, Caraş-Severin, Mehedinţi şi Dolj.
Potrivit meteorologilor, de astăzi de la ora 16:00 până mâine la ora 10:00, în Banat, Crişana, precum şi în sud-vestul Olteniei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, vijelii, grindină şi averse ce vor avea caracter torenţial. Cantităţile de apă vor depăşi 25 – 30 l/mp.
De asemenea, tot din această după-amiază şi până vineri, la ora 21:00, va fi în vigoare o informare meteo de instabilitate atmosferică valabilă în majoritatea regiunilor. Astfel, la început în sud-vestul şi vestul ţării, apoi şi în celelalte regiuni, vor fi averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi, izolat, grindină.
În perioade scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15 – 20 l/mp şi, pe arii restrânse, 25 – 30 l/mp.
Citește și:
- 13:32 - Gheorghe Piperea aruncă bomba: „Hold-up administrativ la CNA! Decizia împotriva Realitatea Plus, un abuz”. Se cere desființarea instituției
- 13:21 - CNA analizează solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS, la ora 13:30
- 13:15 - George Simion: "Decizia închiderii Realitatea e motivată politic. E un atac la democrație"
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News










