ESCROCHERIE LA PETRILA: BĂTRÂNĂ DE 70 DE ANI LĂSATĂ FĂRĂ 36.000 DE LEI DE TINERI CARE S-AU DAT DREPT MESERIAȘI

ESCROCHERIE LA PETRILA: BĂTRÂNĂ DE 70 DE ANI LĂSATĂ FĂRĂ 36.000 DE LEI DE TINERI CARE S-AU DAT DREPT MESERIAȘI
O femeie de 70 de ani din Petrila, județul Hunedoara, a fost victima unei escrocherii puse la cale de patru tineri care s-au prezentat drept muncitori în construcții.
O femeie de 70 de ani din Petrila, județul Hunedoara, a fost victima unei escrocherii puse la cale de patru tineri care s-au prezentat drept muncitori în construcții. Sub pretextul că vor să-i repare acoperișul, indivizii au pătruns în curtea acesteia, i-au câștigat încrederea și, în timp ce doi o țineau de vorbă, ceilalți doi au intrat în casă și i-au furat toți banii.
Pensionara a rămas fără economiile de-o viață: 36.000 de lei. După ce au pus mâna pe bani, suspecții s-au urcat într-o mașină și au fugit. Însă un polițist aflat în timpul liber a observat totul și a reținut numărul de înmatriculare al vehiculului, detaliu care s-a dovedit decisiv în identificarea hoților.
Polițiștii din cadrul IPJ Hunedoara i-au prins rapid pe cei patru suspecți, cu vârste între 16 și 20 de ani, toți din județul Caraș-Severin. În urma perchezițiilor, anchetatorii au recuperat întreaga sumă furată și au restituit-o bătrânei.
Tinerii au fost reținuți și urmează să fie prezentați în fața magistraților cu propunere de arestare preventivă. Sunt acuzați de furt calificat și riscă ani grei de închisoare.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News











