Evenimentele culturale și sportive programate în Sibiu vor avea loc. Organizatorii le vor adapta

Evenimentele culturale și sportive programate în Sibiu vor avea loc. Organizatorii le vor adapta
Agenda Sport și Agenda Comunității își vor începe derularea după încetarea stării de urgență, cu evenimente adaptate.
Agenda Sport și Agenda Comunității își vor începe derularea după încetarea stării de urgență, cu evenimente adaptate.
“Nu doresc ca Sibiul să își piardă caracterul său unic, dat de evenimentele culturale, sportive și cele dedicate comunității, un brand al orașului care a fost construit în timp îndelungat și cu efortul operatorilor și a administrației locale. De aceea, chiar și în contextul restricțiilor actuale privind desfășurarea adunărilor publice, nu vom anula Agenda Sport și Agenda Comunității, ci le vom adapta, propunerea mea fiind aprobată de Consiliul Local. Astfel, după încetarea stării de urgență, am dat posibilitatea operatorilor ale căror proiecte au fost selectate pe agende în luna martie de a-și organiza totuși evenimentele, însă adaptate. Nu am impus un termen pentru redepunerea proiectelor revizuite. Acestea pot fi depuse când aplicantul consideră că există condiții optime pentru realizarea lor”, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Hotărârea adoptată de Consiliul Local în ședința ordinară din data de 30 aprilie prevede, pe scurt, următoarele:
· Agenda Sport și Agenda Comunității, așa cum au fost aprobate în luna martie 2020, se suspendă până la încetarea stării de urgență, date fiind restricțiile impuse de autoritățile centrale pentru protecția cetățenilor împotriva coronavirusului, acestea incluzând interdicția de a organiza adunări și evenimente publice. Proiectele aprobate care aveau ca perioadă de desfășurare martie – mai 2020 nu mai obțin finanțare nerambursabilă din bugetul local.
· După încetarea stării de urgență, operatorii care au obținut finanțarea nerambursabilă din bugetul local au posibilitatea să redepună proiecte pentru aceleași evenimente, dar refăcute și adaptate în funcție de evoluția epidemiei de coronavirus și de noile norme care vor intra în vigoare în domeniul adunărilor și evenimentelor publice.
· Comisiile de evaluare a proiectelor se vor întruni lunar și vor reevalua aceste proiecte redimensionate. Proiectele considerate eligibile vor fi supuse aprobării Consiliului Local.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

