Încă 8.930 de doze de vaccin antigripal au ajuns la Sibiu
17 oct. 2019, 17:51
Actualizat: 17 oct. 2019, 17:51

vaccinare_antigripala_28076300
Articol scris de Scris de Andra Marinescu
Direcția de Sănătate Publică a județului Sibiu a primit astăzi cea de-a doua tranșă de vaccin antigripal, în număr de 8.930 doze. Acestea vor fi repartizate medicilor de familie din județ, care vor realiza vaccinarea persoanelor din grupele la risc, conform metodologiei. Începând de săptămâna viitoare va fi demarată campania de vaccinare antigripală gratuită.
"În județul nostru au fost catagrafiate pentru vaccinarea antigripală 37.755 de persoane, iar Ministerul Sănătății a alocat pentru județul Sibiu 26.800 doze de vaccin, acestea reprezentând circa 70% din necesarul solicitat, dintre care 9.830 de doze au fost deja livrate, în două tranșe", spune Krisztina Gaal, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică a județului Sibiu. În sezonul 2018-2019, vaccinarea antigripală a debutat în data de 17 octombrie 2018, iar în luna februarie 2018 au fost epuziate cele 26.620 doze repartizate județului Sibiu. Grupele de risc, la care se recomandă vaccinarea antigripală sunt: persoane cu vârsta cuprinsă între 6 luni – 64 ani în evidenţă cu afecţiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, astm sau cu virusul imunodeficienţei umane; gravide; medici, cadre medii sanitare şi personal auxiliar, atât din spitalele cât şi din unităţile sanitare ambulatorii, inclusiv salariaţii instituţiilor de ocrotire (copii sau bătrâni) şi ai unităţilor de bolnavi cronici, care prin natura activităţii vin în contact respirator cu pacienţii sau asistaţii; persoane, adulţi şi copii, rezidente în instituţii de ocrotire socială precum şi persoanele care acordă asistenţă medicală, socială şi îngrijiri la domiciliul persoanelor cu risc înalt; toate persoanele cu vârsta egală sau peste 65 ani; angajați MAI, MAN și SRI și membrii de familie (indiferent de vârstă).
Citește și:
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News











