Muzică de cameră, rețete citite de muzicieni și un atelier de colaje pentru copii, la Festivalul "SoNoRo XIV DaDa" de la Sibiu

Muzică de cameră, rețete citite de muzicieni și un atelier de colaje pentru copii, la Festivalul "SoNoRo XIV DaDa" de la Sibiu
Ediția a XIV-a a Festivalului "SoNoRo DaDa" a inclus trei concerte la Sibiu
Muzică de cameră, câteva rețete citite de muzicieni și un atelier de colaje pentru copii au făcut parte din agenda de anul acesta a Festivalului "SoNoRo XIV DaDa" de la Sibiu.
Ediția a XIV-a a Festivalului "SoNoRo DaDa" a inclus trei concerte la Sibiu, publicul fiind încântat de meniul muzical propus în anul în care Sibiul este Regiune Gastronomică Europeană. Concertele au avut titluri cu tematică culinară, iar artiștii invitați la festival nu doar au cântat, ci au și recomandat rețetele preferate, în limba țării din care provin.
Ediția din acest an a Festivalului SoNoRo se numește "DaDa", un nume inspirat de inovatoarea mișcare culturală dadaistă, ceea ce a însemnat un program nonconformist, intersecții între arte și o invitație către public de a explora acest curent artistic mai puțin pus în valoare în România.
„După 11 concerte la București, am propus publicului sibian trei concerte în spații pe care le admirăm și în care muzica de cameră a răsunat armonios și convingător: Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu, Sala Oglinzilor din Forumul Democrat al Germanilor din România și Biblioteca ASTRA. Am fost bucuroși să vedem zâmbete pe chipurile oamenilor la finalul fiecărui concert și îi mulțumim deosebit Primăriei Sibiu pentru cofinanțarea acestor concerte. Vom reveni cu plăcere aici, iar acum continuăm festivalul cu șase concerte în Cluj-Napoca. Ne-am gândit deja cum se va numi ediția din 2020, a XV-a, o cifră importantă pentru Festivalul SoNoRo, și dorim să vă dezvăluim titlul: «Pasărea Măiastră». Va fi o ediție de colecție, pregătim multe surprize pe care abia așteptăm să le dezvăluim!”, a declarat Răzvan Popovici, directorul executiv al Festivalului.
Primul concert, "În jurul samovarului", de la Sala Thalia, a inclus compozitorii Mikhail Glinka, Dmitri Șostakovici, Alexandre Tansman și Piotr Ilici Ceaikovski.
Cel de-al doilea concert, "SoNoRo DaDa: HAPPY HOUR", de la Forumul German, a avut loc în Sala Oglinzilor de la Formul German. Fiind dedicat copiilor, a fost gândit un repertoriu vesel, dinamic, cu accente de umor (Niccolò Paganini, Dmitri Șostakovici și Kurt Schwitters), temperat de lucrarea Trois Gnossiennes a lui Erik Satie. Concertul a fost urmat de un atelier de colaje unde copiii și-au lăsat imaginația să lucreze.
Al treilea concert, "THE SECRET INGREDIENT", s-a desfășurat în Sala Festivă a Bibliotecii ASTRA, prima sală de teatru românesc din Transilvania unde lucrările compuse de Paganini, Mozart, Beethoven, Enescu și Bartók s-au împletit artistic cu rețetele preferate ale muzicienilor prezenți pe scenă. Pentru a puncta statutul pe care Sibiul îl are în acest an și pentru condimentarea concertului, muzicienii au fost invitați să citească rețeta lor preferată din țara de proveniență, chiar în limba maternă.
Pe scenele celor trei concerte s-au aflat violoniștii unguri Barnabás Kelemen și soția sa, Katalin Kókas, Tatiana Samouil, muziciana cu origini rusești și românești, violistul austriac Peter Langgartner, violistul și directorul executiv al Festivalului SoNoRo, Răzvan Popovici, violoncelistul armean Alexander Chaushian, violoncelistul israelian Kyril Zlotnikov, binecunoscutul pianist canadian Louis Lortie și chitaristul italian Alberto Mesirca.
Citește și:
- 21:51 - Robert De Niro lansează un atac dur la adresa lui Donald Trump și îndeamnă la proteste: „America trebuie apărată”
- 20:49 - Copil de 11 ani din județul Sibiu, implicat într-un accident după ce a pornit mașina familiei. Mama sa a fost rănită
- 19:53 - Bill Gates recunoaște legături controversate cu două femei rusoaice, dar neagă ilegalități legate de Epstein
- 19:13 - Bărbat găsit decedat pe terasa unui bloc din Reșița. Poliția a demarat o anchetă
Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News
_a3e751f258.webp)










