Polițiștii sibieni, prezenți în școli cu activități educative
12 sept. 2019, 20:30
Actualizat: 12 sept. 2019, 20:30

1
Articol scris de Scris de Andra Marinescu
Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și-au reluat activitățile desfășurate în unitățile de învățământ, iar în ultimele două zile s-au întâlnit cu elevii claselor a IX-a ai Colegiului Tehnic "Cibinium Sibiu" și cei din ciclul primar și clasa a VIII-a ai Școlii Generale nr. 25 Sibiu.
"Am început un nou an școlar împreună, elevi, cadre didactice, părinţi şi poliţiști, în care ne dorim ca, după emoția festivităţii de deschidere, colaborarea școală – familie – poliție să reînceapă, cu implicare și încredere, astfel încât, eforturile noastre să le asigure copiilor un mediu sigur. Pe timpul activităților au fost punctate aspecte referitoare la comportamentul elevilor în incinta instituțiilor de învățământ și în timpul liber, consumul de substanțe interzise, alcool sau tutun, siguranța on-line, folosirea rețelelor de socializare și despre siguranța rutieră", spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu. Elevii au primit materiale cu mesaje informativ-preventive, atât în ceea ce privește siguranța și securitatea lor, dar și cu privire la comportamentul și conduita pe care copiii trebuie să o adopte pentru reducerea numărului de cazuri de violență școlară. "Mesajul cel mai important pe care vrem să îl transmitem elevilor este că suntem și vom fi permanent alături de ei, că printre cei care le oferă sprijin, siguranță și înțelegere, ne aflăm și noi, polițiștii: ”Când nu știți ceva, întrebați-ne, când aveți o problemă, apelați cu încredere la noi, când vreți să ajutați pe cineva și nu reușiți singuri, vă vom ajuta și noi!” Activitățile sunt circumscrise campaniei naționale de informare și prevenire „10 Pentru Siguranță”, aflată în derulare și la nivelul județului Sibiu", mai spune Lazăr.
Citește și:
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
- 15:43 - Papa Leon salută armistițiul din Iran: „Un semn de speranță”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News










