Presa din Rusia susține că Volodimir Zelensky nu ar mai fi la Kiev, ci în Liov sau în Brașov

Presa din Rusia susține că Volodimir Zelensky nu ar mai fi la Kiev, ci în Liov sau în Brașov
Agenția rusă de presă Ria Novosti scrie, într-un material publicat marți seară
Agenția rusă de presă Ria Novosti scrie, într-un material publicat marți seară, că președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, ar fi părăsit Kievul și s-ar ascunde în vestul țării, într-un buncăr din Liov, sau în România, la Brașov.
Agenția citează teoria lansată pe canalul Telegram “War on Fake”, potrivit căreia Zelensky s-ar afla “într-un buncăr din Liov, unde, probabil, interiorul biroului său din Kiev a fost recreat, dar poza nu a fost atârnată”, indică sursa care publică și capturi dintr-o înregistrare publicată în noaptea de luni spre marți de președintele Ucrainei.
Argumentul este legat de decor, care diferă în a doua parte a clipului față de prima, filmată cu telefonul. În fapt, din a doua parte a clipului dispare tabloul aflat în fundal. Cei de la Telegram susțin și că părul lui Zelensky ar arăta altfel în cele două părți ale înregistrării.
O altă posibilă locație indicată este în România. “O altă opțiune pentru locația lui Zelensky este orașul românesc Brașov”, scriu cei de la War on Fake, potrivit ria.ru. În susținerea acestei teorii se face referire la zboruri care ar fi fost înregistrate de aplicația Flightradar24. Ria Novosti scrie că, în jurul orei 15:00, o aeronavă neidentificată a decolat de la granița dintre Ucraina și România , însoțită de patru elicoptere ale Forțelor Armate ale Ucrainei. Zborul acestuia a fost întrerupt în regiunea Braşov, iar în jurul orei 16:30 pe aeroportul din Braşov au intrat pentru aterizare trei avioane, care nu au transmis informaţii despre ele, şi un elicopter al trupelor ucrainene.
MApN a informat, până acum, cu privire la două evenimente privind aeronave ucrainene ajunse pe teritoriul țării noastre. Primul anunț a fost cel despre avionul ucrainean care a ajuns în spațiu aerian al României în prima zi a invaziei rușilor, iar al doilea zilele trecute, se referindu-se la elicoptere civile care au ajuns în România pentru mentenanță.
Citește și:
- 07:40 - LOTO - Extragere Specială 22 februarie 2026.Peste 10 milioane de euro în joc la Joker
- 07:36 - Iarna a blocat România. Drumuri închise, zeci de camioane în așteptare și haos pe aeroporturi
- 07:21 - România rămâne sub asediul iernii. Ce drumuri sunt blocate și ce porturi rămân închise
- 07:17 - După ce viscolul a făcut prăpăd în țară, meteorologii spun că ne așteptăm la o perioadă de ploi
Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News




_4f88515c25_a3b9209761.webp)






