Advertising
Primul atelier de circ pentru copii, la Teatrul "Gong"
9 ian. 2019, 13:28

OLYMPUS DIGITAL CAMERA
Articol scris de Scris de Andra Marinescu
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu organizează începând de vineri, 18 ianuarie, ora 18, primul atelier de circ pentru copii.
Organizat în cadrul Programului de Educație Participativă, finanțat de Primăria Municipiului Sibiu, atelierul de circ „Alandala” va fi coordonat de profesorii Ramona Cișmaru și Nicolas Peyroux. Cu peste zece ani de experiență în domeniul circului (diverse proiecte în Franța, Irlanda, Bosnia, Polonia și România), o formare pedagogică în artele circului (L’école de cirque de Bruxelles) și o pasiune pentru educația non-formală, cei doi promovează circul ca artă și activitate recreativă în România. Atelierele „Alandala” sunt un amestec de discipline clasice de circ (cablu, minge de echilibru, jonglerie și acrobații), teatru, expresivitate corporală și ritm. Cei doi profesori își propun ca printr-o abordare ludică și pedagogică să promoveze lucrul în echipă, încrederea și respectul față de sine și cei din jur.
Primul modul al atelierului va avea ca temă principală introducerea în arta jongleriei și presupune lucrul cu mingi, diabolo, baton floare, farfurii, pene, pălării, inele și fulare. Un modul constă în șase ședințe, organizate o dată pe săptămână, vinerea de la ora 18, în perioada 18 ianuarie – 22 februarie. Fiecare sesiune are o durată de aproximativ o oră și jumătate și este recomandată copiilor cu vârsta între 8 și 12 ani. Având în vedere structura modulară a proiectului, participarea copiilor la toate cele 6 sesiuni este esențială. Participarea la acest program se face prin achitarea unui bilet în valoare de 60 de lei. Biletele se achită în avans, ședințele neefectuate nu se recuperează, iar contravaloarea acestora nu poate fi returnată. Toate obiectele și materialele de lucru vor fi puse la dispoziția copiilor de către organizatori. Se recomandă ținută lejeră și încălțăminte de interior. Biletele la acest atelier vor fi puse în vânzare începând de joi, 10 ianuarie online prin teatrulgong.ro sau la sediul Agenției Teatrale din str. Al. Odobescu nr. 4, de miercuri până vineri între orele 11 – 18, sâmbăta între orele 10 – 18, iar duminica de la 10 la 14.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News














