Sibiul, premiat pentru al treilea an consecutiv în cadrul Galei Municipiilor din România

Sibiul, premiat pentru al treilea an consecutiv în cadrul Galei Municipiilor din România
În 2017, municipiul Sibiu a primit în această Gală premiul pentru Excelență în turism, iar în 2018 pentru Excelență în regenerarea urbană a spațiilor publice
La începutul acestei săptămâni, a avut loc la București Gala Asociației Municipiilor din România, în care Sibiul a fost premiat pentru al treilea an consecutiv. În această ediție, desfășurată sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, premiul pentru Excelență în sănătate și asistență socială a revenit orașului de pe Cibin.
“Spitalul de Pediatrie, aflat în administrarea municipiului Sibiu, a crescut vizibil în calitatea serviciilor medicale oferite, fapt confirmat prin decorația Ordinul Medical în grad de Ofițer oferită de Președintele României. Primăria Sibiu a contribuit cu modernizarea spațiilor și a echipamentelor utilizate în actul medical. Am construit și dotat centrul de cercetare în bolile neurologice la copii, am modernizat clinica de pediatrie și am extins-o cu un corp, am extins secția de boli infecțioase cu noi spații de cazare și avem proiecte în valoare de 17 milioane de lei în curs pentru Urgențe și Ambulatoriu. Mai mult, Spitalul de Pediatrie s-a deschis către aparținători. Faptul că cei 90 de medici și aproape 200 de asistente au înțeles că relația cu părinții micilor pacienți are impact direct și pozitiv asupra tratamentului și evoluției bolnavului a făcut ca Spitalul de Pediatrie să fie mai prietenos cu comunitatea și mai apreciat”, a spus Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
În 2017, municipiul Sibiu a primit în această Gală premiul pentru Excelență în turism, iar în 2018 pentru Excelență în regenerarea urbană a spațiilor publice.
Scopul acestei competiții de proiecte organizată de Asociația Municipiilor din România este acela de a prezenta bune practici și de a încuraja comunitățile locale să performeze prin proiecte utile locuitorilor, care aduc elemente de inovație și cresc calitatea serviciilor publice.
Citește și:
- 16:53 - Apel la 112, intervenție rapidă și un șofer periculos scos din trafic pe DN1B. Poliția laudă vigilența unui participant la trafic
- 16:22 - Melania Trump, criticată pentru apariția de la un eveniment oficial de la Casa Albă. Ținuta Primei Doamne a stârnit controverse
- 16:14 - Ana Maria Păcuraru, analiză incendiară după discursul lui Donald Trump despre Starea Națiunii: președintele american a vorbit 107 minute
- 15:36 - Hubert Thuma îl provoacă direct pe Bolojan și îl somează să clarifice poziția față de Ilfov
Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News










_24426c5f3f.webp)
