Advertising
BRAŞOV | Un tânăr şi-a incendiat concubina, pe fondul unei crize de gelozie
23 oct. 2018, 15:27

media_140326620033619500
Articol scris de Scris de Andra Marinescu
Un tânăr de 21 de ani din Săcele, judeţul Braşov, și-a incendiat concubina, însărcinată, în urma unui conflict alimentat de gelozie. Potrivit Gabrielei Dinu, purtător de cuvânt al IPJ Brașov, bărbatul ar fi stropit-o pe aceasta cu o substanță inflamabilă și i-ar fi dat foc.
Rudele fetei au intervenit pentru stingerea focului și victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri. "Echipa formată din procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și polițiști de investigații criminale l-a depistat cu rapiditate pe bărbatul care părăsise domiciliul imediat după comiterea faptei, acesta fiind în prezent în custodia polițiștilor", spune Dinu. La faţa locului a intervenit echipajul SMURD de terapie intensivă cu medic. Tânăra prezenta arsuri la nivelul membrelor superioare, al toracelui şi al feţei. Dosarul de cercetare penală pentru tentativă la omor este inițial instrumentat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, dar având în vedere faptul că victima este minoră el urmează a fi declinat către Parchetul pentru Minori și Familie. Verificările sunt în derulare pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs fapta.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 11:39 - Șefa ICCJ, Lia Savonea, acuză un atac "toxic" asupra Justiției, cu scopul de a o controla - VIDEO
- 09:10 - Analiză AEI: 1 din 3 români abia își mai permit energia. Facturile împing familiile spre sărăcie
- 09:07 - Operațiunea Jupiter - ziua 3: 400 de percheziții în dosare de evaziune, înșelăciune, delapidare, spălare de bani, contrabandă
Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News












