Sibienii obligați să stea la coadă. Programările pentru testele COVID ajung până în august

Sibienii obligați să stea la coadă. Programările pentru testele COVID ajung până în august
La Spitalul de Pediatrie lista programărilor pe luna iulie este plină, la Spitalul Clinic Județean Sibiu programările au ajuns până în august, la Synevo s-au sistat programările pentru astfel de teste, iar la Polisano se poate face o programare doar la sfârșitul lunii, anunță ziarul Turnul Sfatului.
La Spitalul de Pediatrie lista programărilor pe luna iulie este plină, la Spitalul Clinic Județean Sibiu programările au ajuns până în august, la Synevo s-au sistat programările pentru astfel de teste, iar la Polisano se poate face o programare doar la sfârșitul lunii, anunță ziarul Turnul Sfatului.
Numărul de teste la cere pentru depistarea infecției cu noul coronavirus a crescut considerabil în ultimul timp. O persoană care dorește să-și facă testul în momentul de față, poate aștepta de la o săptămână și până la două luni, în funcție de instituția la care alege să-și facă testul.
În ultimul timp sibienii se testează la cere, în număr mare, pentru a afla dacă sunt sau nu infectați cu noul coronavirus. În cele mai multe cazuri au nevoie de rezultatul acestui test pentru a merge în concedii. În acest context, la Spitalul Clinlic de Pediatrie Sibiu listele de programări sunt pline pentru toată luna iulie, potrivit medicului Ioana Mătăcuță, purtătorul de cuvânt al instituției.
Programări multe sunt și la spitalul Clinic Județean Sibiu, acolo unde lista ajunge până în luna august.
„Am ajuns cu lista de programări până în luna august. Cei care se testează la Spitalul Județean vor primi rezultatele testelor în termen de 48 de ore”, spune medicul Liliana Coldea, managerul Spitalului Clinic Județean Sibiu, citată de Turnul Sfatului.
În completare, Decebal Todăriță, purtătorul de cuvânt al instituției spune că, în luna iulie s-au făcut 332 de programări pentru testele COVID-19 și au fost eliberate 155 de rezultate, iar pe luna august sunt făcute 120 de programări.
„În momentul de față sunt zile care sunt epuizate din punct de vedere al programărilor, dar sunt și zile unde mai pot fi găsite locuri libere. Depinde de momentul în care persoana care cere testul are nevoie de rezultat. La Spitalul Județean se fac maxim 25 de teste pe zi”, spune acesta.
Citește și:
- 17:04 - Ministrul Sănătății anunță controale fără precedent
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:18 - Interdicție pentru copiii sub 15 ani pe rețelele de socializare
- 15:14 - România, tot mai dependentă de gazul extern. Importurile au crescut masiv, pe fondul declinului extracției interne
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News











