VREMEA 7 MAI. INSTABILITATE ATMOSFERICĂ ÎN APROAPE TOATĂ ȚARA

VREMEA 7 MAI. INSTABILITATE ATMOSFERICĂ ÎN APROAPE TOATĂ ȚARA
Vremea va continua să se răcească
Astăzi, vremea va continua să se răcească, astfel încât valorile termice diurne se vor situa în jurul mediilor caracteristice perioadei în sudul țării și mai coborâte decât acestea în celelalte regiuni. Gradul de instabilitate atmosferică va fi accentuat și se va manifesta prin înnorări, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului în sudul și sud-estul teritoriului, local în centru și pe arii restrânse în rest.
Aversele vor avea și caracter torențial, în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă mai însemnate, pe alocuri de peste 20...40 l/mp, și vor fi căderi de grindină și vijelii, cu precădere în Muntenia, Dobrogea, precum și în zona Carpaților Meridionali și de Curbură. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în sud și est și pe alocuri în rest (în general 45...55 km/h).
Temperaturile maxime se vor situa între 11 și 24 de grade, iar cele minime între 5 și 14 grade, cu cele mai mari valori pe litoral. Izolat vor fi condiții de ceață.
În Capitală, vremea va fi instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate și vor fi perioade cu averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări de scurtă durată asociate ploilor. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 22 de grade, iar cea minimă va fi de 10...11 grade.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News











