Au intervenit de urgență două echipaje SMURD, un echipaj descarcerare și un echipaj de stingere din cadrul Detașamentului Mediaș.
De asemenea, 2 echipaje SAJ au intervenit la fața locului.
Echipajele medicale au evaluat si au acordat îngrijiri medicale pentru cinci persoane implicate. Două persoane (femeie si bărbat) au fost transportate la CPU Mediaș, conștiente si policontuzionate. Alte trei persoane au fost transportate de către SAJ.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că șoferul unui microbuz ce tractata o remorcă, având direcția de deplasare spre municipiul Mediaș, s-ar fi angajat în depășirea unui autoturism (condus de un bărbat în vârstă 51 de ani, cetățean străin) în timp ce din sens opus circula un autoturism condus de către o femeie de 23 de ani, cetățean străin, producându-se astfel o coliziune în care au fost implicate toate cele 3 mașini.
Din accident a rezultat vătămarea corporală a 5 persoane, respectiv conducătoarea auto în vârstă de 23 de ani și 2 pasageri din mașină (o femeie în vârstă de 41 de ani și un bărbat în vârstă de 51 de ani, ambii români) și șoferul în vârstă de 51 de ani, precum și pasagera din dreapta față, o femeie de 51 de ani, cetățean străin.
În continuare, traficul se desfășoară alternativ iar polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauza și împrejurările în care s-a produs accidentul.