Gospodării afectate de incendii, noaptea trecută

Gospodării afectate de incendii, noaptea trecută
Utilizarea coșurilor de fum cu defecțiuni reprezintă una dintre cele mai întâlnite cauze la izbucnirea incendiilor
În cursul nopții pompierii militari sibieni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea a două incendii produse la casele de locuit ale unor cetățeni din municipiul Mediaș și localitatea Nocrich.
Primul incendiu s-a manifestat la acoperișul și podul unei case de locuit din municipiul Mediaș, str. Angărul de Sus și a afectat aproximativ 20 mp din acoperiș și pod. Au acționat pompierii militari ai Detașamentului Mediaș cu două austospeciale de stingere . Cauza probabilă de izbuncire a incendiului a fost determinată de utilizarea unui coș de fum neprotejat corespunzător față de elementele combustibile. Din fericire, nu au fost semnalate victime.
Alt incendiu s-a produs în localitatea Nocrich la o casă de locuit, cu posibilitate de extindere la vecinătăți. Au intervenit prompt pompierii militari ai Stației Agnita cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD alături de membrii SVSU Nocrich. A ars casa în totalitate pe o suprafață de cca 50 mp și diverse materiale plastice, mobilier și textile aflate în interior.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.
Măsuri de prevenire
Având în vedere faptul că utilizarea coșurilor de fum cu defecțiuni reprezintă una dintre cele mai întâlnite cauze la izbucnirea incendiilor de locuințe în sezonul rece, pompierii militari sibieni vă reamintesc următoarele măsuri de prevenire:
- verificarea, repararea, izolarea termică și curățarea periodică a coșurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii;
- nu este permis ca în coșuri să fie zidite elemente combustibile ale acoperișului, planșeului;
- coșurile se prelungesc deasupra acoperișului cu 0,5 - 0,8 m;
- coșurile de zidărie vor fi permanent întreținute fără crăpături și curățate;
- este interzisă utilizarea acestora în stare netencuită.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:28 - Schimbare radicală la Budapesta! Noul Guvern promite că Ungaria nu va mai bloca UE după anii de scandaluri cu Viktor Orban
- 16:08 - Tensiuni uriașe în PNL! Se cere congres după intrarea în opoziție: „Partidul are nevoie de reformă”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Sibiu și pe Google News














