Istoria lagărului de la Sibiu. Detalii despre dezarmarea și trierea românilor ajunși în ”carantina morală și sanitară”, de după Primul Război Mondial

Imperiul Austro-Ungar era destrămat, iar Transilvania era condusă de Consiliul Dirigent. Reveneau acasă românii care au luptat în armata austro-ungară în Primul Război Mondial sau cei care erau eliberați din lagărele rusești. Nu toți erau de aici, însă Consiliului Dirigent a luat decizia ca înainte să fie trimiși spre casă, indiferent că aceasta era în Banat sau Bucovina, cu toții trebuie să stea timp de câteva zeci de zile în niște ”lagăre de supraveghere moral-sanitară”.

Denumirea de Consiliul Dirigent e cunoscută, poate, mai tinerilor sibieni, doar prin faptul că din când în când se depun coroane cu flori la ”Super mama”. Clădirea de pe Nicolae Bălcescu ce adăpostește acum restaurantul fast-food a fost vreme de câțiva ani sediu de guvern. Exact asta reprezenta pentru Transilvania Consiliul Dirigent, autoritatea administrativă care a preluat conducerea Transilvaniei după Marea Unire.

În 1919 a luat decizia instituirii unei serii de lagăre destinate prizonierilor de război și voluntarilor români reveniți în țară. Scopul declarat al acestor lagăre a fost de a supraveghea “carantina morală și sanitară”, dar în realitate măsura a vizat monitorizarea atentă a atitudinii față de noul stat român a acestor cetățeni.

Lagărele au fost înființate în apropierea unor orașe importante precum Sibiu, Făgăraș sau Brașov, pentru a primi valurile de români transilvăneni, bănățeni sau bucovineni eliberați din prizonierat sau întorși de pe fronturile Primului Război Mondial. Autoritățile se temeau că aceștia ar fi putut fi influențați de propaganda bolșevică în timpul detenției și doreau să evalueze îndeaproape loialitatea lor față de România.

Un amplu reportaj, pe Turnul Sfatului

Sursa foto: Pixabay